Morphosis Capital investește în Grupul Cronos Med

Morphosis Capital Fund I, fond de tip private equity, axat pe companii românești mici și mijlocii, anunță finalizarea investiției alături de Cronos Med, lider în piața de medicină estetică.  În urma acestei tranzacții, Morphosis Capital formează un parteneriat cu fondatorul Cronos Med, dr. Constantin Stan, și cu Andreea Berecleanu, acționar minoritar, în vederea dezvoltării celui mai mare lanț de clinici de estetică medicală din România.

 „Cronos Med înseamnă, înainte de orice, o imensă iubire și respect pentru oameni. Acestea sunt două considerente care au stat mereu și necondiționat la baza tuturor deciziilor pe care le-am luat de-a lungul vieții. Și pot spune, fără să greșesc, că au fost cei mai buni călăuzitori ai mei. Așa că, după 30 de ani plini de muncă și de provocări, am decis că este momentul să sprijin și mai mult echipele și clinicile Cronos Med să meargă mai departe, să ajungă în alte orașe ale României și să ofere cât mai multor pacienți calitate medicală estetică la cel mai înalt nivel. Din poziția de fondator investitor și mentor pentru echipele de medici existente și viitoare, susțin investiția Morphosis, pentru că am certitudinea că va fi de bun augur pentru oamenii cărora ne adresăm, beneficiarii oricărei mișcări strategice de business. De asemenea, Cronos Med rămâne locul în care sunt și vor fi bineveniți tinerii medici, dornici să facă performanță”,  a declarat dr. Constantin Stan.

Cronos Med este fondat în 1991 la Bacău, de către reputatul chirurg Constantin Stan, care are peste 30 de ani de experiență în chirurgia estetică și plastică. În prezent, compania operează o rețea de centre medicale premium, specializate în medicina estetică și plastică, fiind una dintre cele mai extinse și moderne din România. Cronos Med deține la București și la Bacău trei clinici și un spital.  Raportat la cifra de afaceri, Grupul reprezintă cea mai mare rețea de clinici de estetică medicală din România. În 2020, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 4,3 milioane de euro, în ciuda unui an pandemic extrem de dificil. În ultimii trei ani, Cronos Med a marcat o rată de creștere anuală compusă de aproape 40%.

Clinicile Cronos Med acoperă un spectru larg de tratamente estetice: chirurgie estetică, plastică și reconstructivă și tratamente estetice minim invazive. Clinica medicală cuprinde următoarele specialități: chirurgie, dermatologie, ginecologie, oftalmologie, ORL, nutriție-diabetologie, psihologie.

Suntem entuziasmați de finalizarea acestei tranzacții și de parteneriatul cu Dr. Constantin Stan și Andreea Berecleanu, doi profesioniști cu o reputație ireproșabilă în domeniile lor de activitate. De asemenea, suntem nerăbdători să continuăm procesul de dezvoltare al Grupului Cronos Med și să consolidăm poziția acestuia de lider indiscutabil în medicina estetică și plastică din România, la cel mai înalt nivel posibil. În urmă cu trei decenii, piața de estetică medicală din Europa reprezenta o nișă, unde cei câțiva medici de elită ofereau o gamă limitată de tratamente pentru un număr mic de pacienți. Astăzi, datorită conștientizării consumatorilor asupra beneficiilor aduse de tratamentele estetice, piața are parte de o dezvoltare accelerată. Suntem convinși că  Grupul Cronos Med se află în prima linie a acestei dezvoltări, datorită  echipei medicale conduse de dr. Stan, un deschizător de drumuri în chirurgia estetică și plastică din România, dar cu o contribuție inovatoare și fundamental importantă și la nivel internațional”, a declarat Andrei Gemeneanu, Managing Partner Morphosis Capital.

Valoarea tranzacției se încadrează în pragul standard al investițiilor Morphosis Capital Fund I, cuprinsă între 5 și 10 milioane de euro. Infuzia de capital de la Morphosis Capital va contribui la consolidarea poziției Cronos Med ca lider național în sectorul esteticii medicale și la extinderea rețelei de clinici în orașe cheie din România.

Tranzacția a fost facilitată de firma de avocatură RTPR, în calitate de consilier al Morphosis Capital și Cronos Med. Mazars a realizat due diligence financiar și fiscal pentru tranzacție, în timp ce Candesic, firma de consultanță de top din domeniul medical, cu sediul în Londra, a fost responsabilă pentru due diligence comercial. Tranzacția a fost aprobată de către Consiliul Concurenței în data de 25 august 2021.

Investiția în Cronos Med este a cincea tranzacție realizată de Morphosis Capital, care deține în prezent participații în DocProcess, Medima Health, Dr. Leahu Dental Clinics și EMI. Este, de asemenea, a treia și ultima investiție a Morphosis Capital Fund I în sectorul serviciilor medicale.

###

Despre Cronos Med

Cronos Med este de peste trei decenii lider în piața de medicină estetică din România și operează în prezent trei clinici și un spital. Fie că este vorba de specialități precum Chirurgie Estetică, ORL, Chirurgie Generală, Chirurgie Oculo-Plastică, fie Dermatologie, Obstetrică și Ginecologie sau Nutriție, specialiștii Cronos Med abordează sănătatea și frumusețea în mod integrativ, cu atenție deosebită la nevoile pacienților, personalizând până în cel mai mic detaliu fiecare plan de intervenție.

Despre dr. Constantin Stan

Fondatorul Cronos Med, dr. Constantin Stan, este unul dintre chirurgii plasticieni de top ai lumii. Este inventatorul pensei Ellman Mono RF Stan Forceps, folosită la scară largă, în sălile operatorii estetice de peste tot din lume, al implanturilor mamare, Diagon Gel4Two, cele mai stabile proteze, al sistemului computerizat de măsurare a pacientului, în augmentările mamare, precum și al celei mai avansate tehnologii de microneedling, Cronosderm.

Mai multe tehnici îi sunt atribuite dr. Stan, atât în chirurgia sânului, respectiv, Multiplane, cat și în cea facială, respectiv, Minimally Invasive Vertical Anchor Lift.

Are peste 10.000 de intervenții în cei 30 de ani de practică medicală începută în centrul de la Bacău și peste 1.000 de participări cu prezentări la congrese și conferințe internaționale, webinarii și workshop-uri de chirurgie plastică. Este considerat chirurgul cu cea mai vastă experiență în protezele anatomice.

Absolvent de Medicină Magna Cum Laude la Iași, cu master în chirurgie estetică, la Milano, și doctorat. Are dublă specializare în Chirurgia Plastică și Reconstructivă, sub îndrumarea prof. dr. Ioan Lascăr, la Spitalul de Urgență Floreasca, și în ORL, sub coordonarea prof. dr. Dorin Hociotă. Este membru al Societății Române de Chirurgie Plastică și Reconstructivă, al Societății Franceze de Chirurgie Estetică, ISAPS, IPRAS, ASAPS.

Ține constant cursuri pentru tinerii chirurgi ai lumii, este de altfel unul dintre cei mai activi medici în zona educației.

Pentru îmbunătățirile aduse chirurgiei estetice, dr. Stan a fost premiat de Societatea Japoneză de Chirurgie Plastică, de cea Sud-Americană, dar și de ISAPS și IMCAS.

Despre Morphosis Capital

Morphosis Capital este un fond de private equity cu 50 de milioane de euro capital subscris. Înființat în decembrie 2018 de patru antreprenori români, Simona Gemeneanu, Gabriela Dumitru, Dragoș Petre și Andrei Gemeneanu, fondul își propune să contribuie la dezvoltarea și transformarea IMM-urilor românești. Fondul European de Investiții (FEI), principala platformă de finanțare pentru IMM-urile europene, cofinanțat prin Programul Operațional Regional, este investitorul principal al Morphosis Capital, în timp ce fondatorii înșiși sunt cofinanțatori. Morphosis Capital investește între 5 și 10 milioane de euro în companii românești cu potențial ridicat de creștere din sectoare precum: servicii medicale, tehnologie, producție și servicii B2B, cu perspective de extindere internațională și EBITDA de minimum jumătate de milion de euro. Portofoliul Morphosis Capital include DocProcess, Medima Health, rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu, EMI și Cronos Med.