Morphosis Capital anunță first closing-ul fondului dedicat dezvoltării IMM-urilor din România

Morphosis Capital, un nou jucător important pe piața de private equity, anunță prima închidere a Morphosis Capital Fund I la 45 de milioane de euro. Principalul investitor al fondului este Fondul European de Investiții (FEI), prin Programul Operațional Regional, co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională.

Morphosis Capital Fund I intenționează să investească între 5 și 15 milioane de euro capital pe tranzacție în IMM-urile ce activează în diferite sectoare, precum companii din industria bunurilor de larg consum și a sectoarelor adiacente, a serviciilor medicale, în sectorul tehnologic, dar și în industria serviciilor B2B.

Echipa Morphosis Capital este formată din patru antreprenori români, Andrei Gemeneanu, Gabriela Dumitru, Simona Gemeneanu și Dragoș Petre, care împreună aduc un plus de expertiză beneficiarilor prin experiența operationala, în investiții, dar și în tranzacții încheiate la nivel local și internațional. Aceștia dețin o experiență profesionala vastă, acumulată pe poziții de top în cadrul unor companii globale importante, cum ar fi Unilever, Thomson Reuters,  TNT Express, Procter & Gamble, PWC și Innova Capital. Cei patru parteneri s-au întors în România pentru a acționa ca agenți ai schimbării și pentru a facilita dezvoltarea unui mediu antreprenorial performant.

„Vedem oportunități extraordinare în România. Suntem recunoscători pentru încrederea care ne-a fost acordată de investitorii noștri și suntem nerăbdători să colaborăm cu antreprenorii români care vor să facă din business-urile lor povești nationale si globale de succes. Credem ca mixul nostru unic de abilități, dar și experiența acumulată pe plan local și internațional vor ajuta aceste companii să-și valorifice potențialul. Avem o abordare hands-on si cautam mereu sa adaugam valoare companiilor in care investim” a declarat Andrei Gemeneanu, Managing Partener Morphosis Capital.

Printre investitorii Morphosis Capital, pe lângă FEI, care a contribuit prin Programul Operațional Regional, se numără și parteneri instituționali români și globali, dar și investitori din mediul privat local și internațional.

Un element cheie al strategiei Morphosis Capital Fund I este de a investi în acele companii care își doresc să devină campioni naționali și internaționali. Cu o experiență vastă și o rețea profesională amplă, echipa Morphosis Capital va oferi IMM-urilor beneficiare, pe lângă investiția de capital, expertiza operațională, financiară,  de marketing și vânzări necesare dezvoltării și consolidării business-ului.

###

Despre FEI

Fondul European de Investiții (FEI) este parte a Grupului Băncii Europene de Investiții si este principalul finantator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanții și microfinanțare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanțate prin fonduri structurale și de investiții, precum JEREMIE 2007-2013, Initiațiva pentru IMM, Programul Operațional Regional, Programul Operațional de Competitivitate, Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Despre Programul Operațional Regional

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul din programele aferente Acordului de Parteneriat 2014-2020, prin care se pot accesa fondurile europene structurale și de investiții, în acest caz, cele provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR). Obiectivul general al POR 2014-2020 îl constituie creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condițiilor infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic. POR beneficiază de o cofinanțare de 6,8 miliarde euro prin FEDR.